More Links

Articole:pag 21

Eu sunt responsabil pentru ceea ce invat / Ghid pentru practica #4

 
 

"Invataturile instructorului sunt doar pentru a oferi un minim de asistenta; aplicarea acestora prin antrenament este singurul fel in care putem face aceste invataturi de a deveni ale noastre." Din "Aikido" de Aikido World Headquarters in Tokyo, volumul 34, #4 din 1997 (se afla pe peretele vestiarului pt. barbati din cadrul dojo-ului nostru)

"Instructorul poate da doar o mica parte a invataturii; numai prin antrenament neincetat puteti obtine experienta necesara care va va permite sa aduceti la viata aceste mistere. Prin urmare nu alergati dupa multe tehnici; una cate una faceti aceste tehnici sa fie ale voastre." Budo

"Invataturile instructorului vostru constituie numai o mica parte din ceea ce vei invata. Stapanirea fiecarei miscari va depinde aproape exclusiv de o practica individuala serioasa." Aikido


Kisshomaru Ueshiba expune despre asta in Aikido:

"A patra regula se refera la asimilarea tehnicii. Aikido are cateva mii de variatii in tehnicile sale. Unii elevi sunt capabili sa alerge pentru acumularea cantitatii decat a calitatii. Totusi, atunci cand se uita in urma, le va parea rau sa afle ca nu au castigat nimic. Curand isi vor pierde interesul. Variatii nenumarate ale fiecarei tehnici sunt posibile, noi, instructorii, intotdeauna subliniem importanta "repetarii" la incepatori. Atunci cand practicati fiecare tehnica de baza, iar si iar, o stapaniti si puteti utiliza variatiile."

Atunci cand Fondatorul a venit prima data la Tokyo, printre primii sau elevi a fost Amiralul Takeshita. El a scris toate tehnicile pe care le-a invatat sub indrumarea Fondatorului. Ele s-au ridicat la mai mult de doua mii si totusi erau mai multe. El a fost blocat, gandindu-se ca nu ar putea sa faca nici una dintre ele sa fie buna. Dupa o analiza atenta pe parcursul a mai multe zile, el a inteles sfatul Fondatorului, "trebuie sa studiezi, utilizand exercitiile din sezand ca fiind de baza." El a practicat in asa fel incat in sfarsit a devenit capabil sa gestioneze tehnicile asa de bine incat a dobandit altele care nu i-au fost inca predate de instructorul sau. Pentru un om de 60 de ani este la fel: repetarea bazelor este secretul imbunatatirii indiferent de cat de stangaci sau neindemanatic ar fi cineva.


Expunerea este putin uimitoare pentru mine in unele parti. Bucati din textul original imi arata importanta efortului personal si explorarile, si faptul ca instructorul nu este sursa tuturor cunostintelor. Doshu Kisshomaru se concentreaza in a spune elevului sa nu incerce sa dobandeasca mai mult si sa repete in mod constant bazele, sa faca ceea ce i s-a aratat si sa nu infrumuteseze. El scrie ca prima regula pentru practica este ascultarea, si poate aceasta este o extensie a aceleia. Daca ii spun unui elev sa exploreze, ma astept sa vad sa se intample cateva lucruri diferite pe saltea.

Pe de o parte, cea de a patra regula cred ca este putin abuzata. Ca artisti martiali, avem o pregatire minima referitoare la cum sa predam. Nimeni altcineva nu poate sa faca munca in locul tau, e foarte adevarat. Daca fac tot posibilul sa-l imit pe sensei, voi fi doar o copie slaba. Nu sunt in masura sa percep absolut tot ce se intampla sub ochii mei, sau nu sunt capabil sa simt tot ceea ce s-a executat atunci cand iau ukemi. Nu pot citi mintea cuiva, astfel incat sunt o multime de intamplari mentale la care nu am acces. Poate profesorul imi poate spune ce principii exista sub miscarea de suprafata, dar asta nu garanteaza ca voi intelege ceea ce mi se spune. Am nevoie sa invat sa simt ce este Aikido, si apoi constant sa caut asta.

Stiu profesori incepatori care s-ar putea folosi de aceasta regula pentru a renunta la responsabilitate. Daca elevii sunt confuzi, ei trebuie sa se antreneze mai tare si este vina lor. Spune-le, doar veniti. Lectiile si intelegerile sunt oprite deoarece "nu este baza destula la tine." Mi s-a spus o data " A trebuit sa-mi imaginez asta de unul singur, asa ca si tu ar trebui sa faci la fel." Simt ca elevul are responsabilitatea de a se antrena, profesorii au responsabilitatea de a preda. Esecul elevilor mei este si esecul meu. Cei mai buni profesori pot vedea cum sa te ghideze catre potentialul tau, sau sa-ti dea idei care sa te ajute sa-ti gasesti propriul drum.

Povestea Amiralului Takeshita a fost foarte inspirationala pentru mine. (Ma intreb cum a ajuns la 2000 de tehnici - a scris Katatedori Shihonage, Shomenuchi Shihonage si Yokomenuchi Shihonage ca fiind trei tehnici diferite ? Poate a numarat orice varatie simpla ca fiind o tehnica separata ? ) Faceti-va o idee despre un bun Shihonage si fiecare Shihonage va incepe sa se imbunatateasca. Faceti un bun Kokyu Doza si un milion de lucruri devin posibile. Exista un nivel fundamental al miscarii corpului si integrarea care este inima a multor tehnici de baza. In povestea lui Takeshita am vazut ca exista o scurtatura pentru a invata un numar infint de raspunsuri - studierea bazelor. Crearea spontana de tehnici poate fi posibila prin intelegerea instrumentelor de baza.

Sensei Kawahara ne-a spus ca de la Shodan trebuie sa ne auto-corectam. Nu alergand si facand orice, ci ca am invatat destul pentru a sti care este un Shihonage prost, sau sa stim atunci cand trebuie sa schimbam la kaeshiwaza (contra-tehnici) sau henkawaza (variatii ale tehnicii). Atunci cand ceva merge prost, ne putem examina timing-ul, pozitia, structura sau echilibru. Putem sa trecem dincolo de "Aceasta nu merge !" sau "Nu pot sa fac asta !" si sa ajungem la "Cum pot sa fac asta mai bine ?" Cu aceasta intelegere este un salt scurt in imbunatatirea tehnicilor pe care cred ca le stiu bine deja...

Cred ca impreuna cu o buna intelegere, pot sa disec tehnicile de baza si sa vad posibilitatile din ele. Yokomenuchi Shihonage contine o gramada de alte tehnici precum udekimenage si kokyunage.

O buna intelegere a bazelor inseamna ca pot extrapola - o idee de baza poate fi modificata usor, sau facuta invers, sau utilizata in combinatie cu alte miscari pentru a face ceva mult mai avansat. Yokomenuchi Shihonage este Yokomenuchi Koshinage. Pot sa vad cum miscarile se leaga. Mana goala sau armele devin la fel. Kansetsu, Koshinage, Osae si Nagewaza sunt aceleasi miscari. Musashi ne-a spus ca o lupta unu la unu si o batalie cu 10000 sunt al fel. Voi achizitiona mai mult atunci cand ma uit la baze.

Deci cum au facut Shioda, Tomiki, Saito, Tohei si multi altii de au ajuns asa de diferiti unii de ceilalti ? Tipuri diferite de corpuri, timpuri si nevoii diferite, ganduri diferite despre ce este important ? Pentru elevii incepatori in acest sistem, exista putine elemente de baza comune.

Cand putem noi, ca elevi, sa stim cand sa urmam si cand sa exploram ? Cum putem noi, ca profesori, sa stim cand sa ne retragem si sa lasam elevul sa mearga pe cont propriu ? Cand putem spune ca un elev nu este pregatit sa se lase purtat de vant pe cont propriu ? Ce criterii aplicam si putem sa le comunicam ?




Articol publicat pe "Nobody's Home: Fourth rule - I am responsible for what I learn."

tradus si publicat aici cu permisiunea lui Sensei John Hillson