More Links

Articole:pag 4

Hakama vesela - Aikido cu un zambet

 
 
Aikido cu un zambet
de David Lynch
(Publicata initial in "Aikido Journal")

Retras la tara, la o suta de mile de la dojo-ul din Auckland pe care il indrum, ajung la antrenamente doar o data sau de doua ori pe saptamana. Dar, am timp sa ma gandesc, si sa prezint cateva din acesta ganduri, bune sau rele, in scris:

Sensei Lynch a trecut de apogeul sau;
Si-a redus antrenamentele la unul pe saptamana;
Dar isi poate permite timp pentru scris;
Pen isul sau mai puternic decat a sa sabie!

(Incercarea mea de umor din ultimul rand de mai de sus se pare ca a trecut pe la corector atunci cand am trimis acest articol la 'Aikido Journal' si un spatiu a fost introdus intre 'pen' si 'is', dar pentru beneficiul cititorilor as dori sa subliniez ca acest articol este despre umor in aikido, asa ca sper ca nu vor lua totul prea literal)

In ciuda celor de mai de sus, iau aikido in serios, dar si umorul la fel de bine il iau in serios, si, simt ca el este una dintre acele valori umane esentiale care ne deosebesc de creaturile mai mici - in afara de hiena zambitoare, desigur.

Umorul este un instrument util pentru expunerea catorva "vaci sacre" din aikido pentru ceea ce sunt, si pentru inteparea unora dintre acele orgolii umflate care sunt prea comune in oricare dojo din lume. Uneori, nu este nimic altceva de facut, decat sa zambesti atunci cand intalnesti pe drumul nostru in aikido pe ceva sau pe cineva total frustrant si greu de inteles.

Daca as fi inclinat sa scriu o carte despre aikido (si nu sunt), aceasta ar fi o carte de glume sau de desene. Sa scrii o carte despre tehnica sau filozofie fara a repeta ceea ce a spus cineva sau fara a aluneca in teorie, este o provocare majora. Pe langa asta, toate titlurile bune sunt luate: "Pijamalele albe furioase" este un titlu clasic. Titlul spune totul ! Alt titlu ingenios "Ce este Aikido?" care, in mod inteligent, a fost urmat de "Acesta este aikido", deschizand, fara indoiala, calea pentru "Si acesta este Aikido", urmata de "Si acesta este Aikido - 2", si asa mai departe.

O carte despre parodierea diferitelor feluri de antrenamente la care am asistat, numita "Acesta nu este aikido", va fi probabil un moft prea negativ, asa ca, mai bine sa fie una de bancuri, intitulatat "Hakama neagra vesela", sau ceva in genul asta. Ceva care sa reflecte partea umana a aikido-ului si sa contrabalanseze neomenia, egoismul si prostia. Ceva care sa fie in conformitate cu indemnul lui O'Sensei "antrenati-va intr-o maniera vibranta si plina de energie".

Spre deosebire de sempaii brutali descrisi in cartea "Pijamalelor", fondatorul aikido-ului in persoana a avut simtul umorului, judecand dupa filmele vechi unde il vedem jucand cu veselie un "de-a soarecele si pisica" cu ukele sau.

Un prieten de-al meu din judo a experimentat la "prima mana" acest lucru la inceputul anilor '60, cand a fost invitat de catre O'Sensei sa-l atace "in ce fel doreste". Realizand ca poate sa fie recunoscut ca judoka a decis sa utilizeze un element surpriza, si a atacat cu o lovitura de picior din karate - dar nu a vazut sau simtit ce s-a intamplat! A zburat prin aer si a aterizat cu o bufnitura. Cand s-a ridicat usor ametit, in aparenta O'sensei a disparut. S-a intors , dar tot nu a reusit sa-l vada - pentru simplu motiv ca omul in varsta s-a furisat in spatele sau si se misca odata cu el, intr-o sincronizare perfecta, spre amuzamentul privitorilor. Si numai atunci cand a primit o bataie pe umar si-a dat seama de gluma care i se facuse.

Daca acest lucru nu este umor, la cel mai inalt nivel din aikido, atunci as dori sa stiu ce este. Si totusi, exista unele dojo-uri in care antrenamentul este luat asa de in serios, incat un ras te-ar putea da afara. Prin contrast, exista alte dojo-uri unde esti incurajat sa zambesti si sa fii relaxat tot timpul, pentru o mai buna "extindere a ki-ului".

Nu am nici o indoiala ca O'Sensei putea fi foarte serios, dar pentru mine acest lucru este o dovada a faptului ca un adevarat maestru este capabil de a o provocare deschisa si apoi sa trateze atacul asa de usor. Jucandu-te in acest mod poate fi fatal pentru cei ca noi, dar cu toate acestea , simt ca este mare nevoie de a ne insenina putin antrenamentul, si sunt convins ca, in acest fel, nimic nu va fi pierdut in termeni de "eficacitate martiala". (De ce unii oameni vor sa-ti demonstreze ca "sankyo meu este mai putenic decat sankyo tau?" Nu are sens pentru mine.)

Rasul este un limbaj universal, dar glumele sunt foarte greu de tradus dintr-un limbaj in altul. Am fost chemat odata sa traduc pentru un ministru care brusc s-a indepartat de la cuvantarea sa si a spus o gluma. Am stiut ca traducand in japoneza gluma, aceasta v-a avea coerenta unui balon de sapun, asa ca am spus : "Imi pare rau, dar onorabilul ministru tocmai a facut o gluma proasta care nu este tocmai traductibila. As aprecia daca ati rade." Audienta a vuit !

Hohotele de ras pot fi o scanteie care strabat spatiile dintre culturi si ne aduc aminte despre umanitatea noastra comuna. Daca unii sensei nu reusesc sa aprecieze acest lucru, unii dintre studentii lor, din pacate, vor duce atitudinea lor rigida pana la extrem. Cand m-am inscris pentru prima data in Ki no Kenkyu Kai, de exmplu, am scris plin de entuziasm prima mea impresie unui coleg de aikido din USA, primind un raspuns feroce in care mi s-a spus ca daca mai mentionez vreodata "ki", va fi imposibil pentru el sa continue corespondenta cu mine. El apartinea uneia dintre acele dojo "fara-sens" - bietul gagauta.

"A avea ki sau a nu avea ki", a zambi sau a nu zambi, a se umili sau a nu se umili ? Acestea sunt doar cateva dintre provocarile cu care trebuie sa ne confrutam noi, aikidoka non-japonezi, atunci cand vrem sa abordam o arta care isi are originea intr-o cultura foarte diferita de a noastra si care este populata cu personalitati intr-o gama de la perfect placute la cele clar paranoia.

Cateva situatii interculturale furnizeaza un material bogat pentru comedie si am "gustat" una pe pielea mea odata, cand un prieten bine-intentionat a tinut un discurs improvizat la unul din dojo-urile noastre. S-a ridicat in picioare si a spus elevilor mei ca sunt norocosi ca au un profesor care a fost "shodan" nu in unul ci in cateva stiluri diferite de aikido. Evident, ca el stia ca termenul de "shodan" insemna centura neagra (lucru pe care l-a scos in evidenta referitor la intelegerea termenilor de interculturalitate), dar nu stia ca este vorba de treapta cea mai de jos a scarii.

Va puteti imagina un Lynch rosu la fata agitandu-si mainele in aer cu disperare, ca unul din putinii oameni din incapere care isi pot da seama de gafa, totusi incapabil sa o corecteze. Aceasta povestire ilustreaza un tip de scenariu comic care poate aparea atunci cand transferi ceva din japoneza, cum ar fi ierarhia in aikido,intr-o alta cultura, unde mentiunea de "6 Dan" poate fi tratata bine, dar cu o indiferenta completa. Desi se bazeaza pe ignoranta, aceasta reactie poate fi un instrument util, precum si un memento pentru a nu ne lua prea in serios. Instructorii de aikido (indiferent de rang, rasa sau statura) nu au monopol pe respect, iar in opinia mea, o centura alba este la fel de demna de acest lucru ca si un shihan.

Imi aduc aminte de cazul unui sensei japonez de rang inalt care a intrat intr-un dojo privat din MareaBritanie si a spus ca este "la conducere" deoarece are un rang superior. Imaginati-va intristarea lui atunci cand i s-a spus "Nu nu esti, acesta nu este dojo-ul tau, poti sa pleci !" Acest mic aspect intercultural a nimerit cat se poate de bine, tinand cont de reputatia de aroganta pura a respectivului sensei. De asemenea, lui i-a lipsit in mod evident simtul umorului. Cu totii stim de "Napoleoni al nikyo", de "Hitleri ai Hijishime" care incearca sa convinga lumea de importanta lor prin adancirea durerii si suferintei la ukele lor cooperant. Aceasta este o incalcare evidenta a increderii care merita sa fie respinsa cu un suras, desi apreciez ca acest lucru nu reprezinta cea mai practica optiune atunci cand tu esti uke. O sursa nesecata de amuzament poate fi gasita prin citirea printre randuri a unor povesti despre O'Sensei care sunt publicate ca fiind adevarul evangheliei.

De exemplu una in care el si-a invitat studentii sa-l atace cu diverse arme, numai ca sa dispara din mijlocul lor ca un "curent de aer", si sa reapara mai sus pe scari la 20 de metri distanta. Cand a fost rugat pentru o noua demonstratie a acestei extraordinare tehnici, se presupune ca ar fi zis : "Vreti sa ma omorati ? De fiecare data cand cineva executa aceasta tehnica, durata sa de viata se reduce cu 10 ani."

Cineva cu un ochi sceptic ar putea intreba de unde stie el asta ? Cum poate cineva sa ajunga la aceasta cifra ?

Daca O'Sensei a practicat aceasta miscare mai rar decat am putea noi sa presupunem ca am putea sa o cerem de la noi. Sa presupunem ca a practicat-o de 6 ori, care poate ar fi minimul pentru stapanirea acestei tehnici dificile, el ar fi sacrificat 60 de ani din viata. Rezulta ca daca ar fi facut-o doar o data, ar fi trait pana la varsta de 136 ani !. Aceasta ne-ar fi dat noua posibilitatea sa il intrebam direct despre aceste mistere precum si despre ale diverse chestiuni controversate pana in anul 2019, atunci cand ar fi murit. In orice caz, 10 ani din viata cuiva pare un pret absurd de mare pe care sa-l platesti doar pentru a scoate in evidenta ceva in fata elevilor tai.

Presupun ca "tehnica scurtatoare de viata a lui Morihei Ueshiba" va ramane un mister, la fel ca incredibilul bonsai care sfideaza natura crescand in jos!

Articol de David Lynch publicat pe "Aikido World BLOG: Happy Black Hakama"

tradus si publicat aici cu permisiunea lui Sensei Dunken Francis